Timiș: Un copil de 13 ani și-a dat foc în fața părinților

Publicat: 18 02. 2014, 08:31

Un copil de 13 ani din județul Timiș și-a dat foc în fața părinților săi, pentru a le arăta acestora ce văzuse la un spectacol de circ ce avusese loc la căminul cultural din comuna Balinţ.

Minorul a suferit arsuri în zona feţei, de gradele 2 și 3.

Întreaga scenă s-a desfășurat sub privirile neputincioase ale părinților, care au sunat imediat la 112.

Medicii i-au acordat îngrijiri medicale copilului si l-au ţinut o noapte sub observaţie, hotârând că nu este cazul să-l interneze. A fost deschisă şi o anchetă socială, dar s-a stabilit că a fost doar o joacă de copil.

Cu toate astea, părinţii au fost amendaţi de poliţişti cu 200 de lei pentru că nu l-au supravegheat pe minor.