Timiș: Șapte persoane, prinse la frontieră când încercau să treacă ilegal în Ungaria
Polițiștii de frontieră au prins, vineri dimineață, șapte persoane care încercau să treacă ilegal în Ungaria, fiind vorba despre persoane din Bangladesh, Senegal, Congo și Camerun.
Cele șapte persoane au fost oprite la aproximativ 200 de metri distanță de teritoriul Ungariei, anunță un comunicat al Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara, citat de Mediafax.
Cele şapte persoane aveau documente eliberate de Inspectoratul General pentru Imigrări, fiind luate în evidenţă cu statut de azilanţi şi nu vorbeau limba română, motiv pentru care poliţiştii de frontieră le-au dus la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră în vederea clarificării situaţiei.Potrivit sursei citate, cele şapte persoane au recurs la această metodă pentru că nu aveau viză pentru Spaţiul Schengen.