Timiş: Bebeluş de patru luni, mort în urma unui incendiu în timp ce era singur acasă

Timiş: Bebeluş de patru luni, mort în urma unui incendiu în timp ce era singur acasă

Un copil de patru luni din comuna Livezile, judeţul Timiş, a murit în urma unui incendiu izbucnit în locuinţa sa în timp ce era singur în casă, mama acestuia fiind plecată să cumpere pâine.

„Am fost sesizaţi la numărul de urgenţe 112 că iese fum dintr-o casă din comuna Livezile. Vecinii care tăiau porcul au observat şi ne-au anunţat. Ei au intrat în casă, iar până să ajungă echipajul de pompieri au stins incendiul şi au scos afară copilul de patru luni care se afla singur în locuinţă şi care era în stop cardio-respirator, având arsuri pe tot corpul, în special pe faţă şi pe mâini. La faţa locului a ajuns şi o ambulanţă, dar şi un echipaj SMURD care l-au resuscitat pe copil timp de 45 de minute, însă acesta nu a putut fi salvat”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Banat”, Sindia Vlaia, potrivit Mediafax.

Conform sursei citate, cel mai probabil incendiul a izbucnit de la o sobă defectă aflată în încăperea unde era copilul.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Timiş, Ancuţa Morariu, a declarat că poliţiştii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate cauzele care au dus la moartea copilului. De asemenea, a fost sesizată şi Direcţia pentru Protecţia Copilului Timiş.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`