Elevii revin în bănci în ziua de joi, 2 decembrie 2021. La această dată începe și testarea pentru COVID-19, la care se vor folosi teste pe bază de salivă. Ministrul Sănătății și ministrul Educației au explicat cum se folosesc testele și care este procedura, prin intermediul unui videoclip.
Testarea elevilor se va face în sala de clasă sau în alte spații din școală, sub îndrumarea unui cadru medical sau la domiciliu, sub observația părinților.
Începând de astăzi, elevii ar urma să fie testați periodic pentru COVID-19, cu teste rapide antigen. Acestea vor fi efectuate din proba de salivă. Ele se vor realiza în prima și în a patra zi a săptămânii.
Spre exemplu, elevii vor putea fi testați luni și joi, înainte de începerea orelor de curs. Autoritățile au trimis, la mijlocul lunii noiembrie, un set de indicații care să îi ajute pe profesori să efectueze testele rapide. Tot atunci, s-au trimis și o serie de formulare prin care părinții își pot exprima consimțământul cu privire la testarea minorului în școală.
După cum a anunțat ministrul Educației, testarea nu este obligatorie. Totuși, Sorin Cîmpeanu a precizat că spera ca aceste teste să fie folosite, având în vedere că au fost solicitate de către elevi și părinți.
În școli au fost repartizate teste rapide antigen, ce se realizează din probe de salivă. Elevii vor fi testați în prima și în a patra zi a săptămânii, înainte de începerea orelor.
Organizarea procesului de testare îi revine fiecărei unități de învățământ.
Testarea se va putea efectua în sălile de clasă, de către un cadru medical sau o persoană desemnată. Procesul este unul simplu, iar cei care realizează testele nu au nevoie de cunoștințe medicale.
Ministerul Sănătății și Ministerul Educației au pregătit un clip în care arată cum se efectuează testele de salivă pentru COVID-19: