Tergiversările Dosarului Revoluției continuă: ICCJ și-a declinat iar competența

Tergiversările Dosarului Revoluției continuă: ICCJ și-a declinat iar competența
Foto: Inquam Photos / Lviu Florin Albei

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) și-a declinat, vineri, competenţa de a judeca Dosarul Revoluţiei.

Astfel, s-a stabilit trimiterea la Curtea de Apel București a cauzei ce cuprinde 3.330 de volume în care sunt implicați Ion Iliescu – fost președinte, fostul viceprim-ministru Gelu Voican Voiculescu şi Iosif Rus, fost şef al Aviaţiei Militare, acuzaţi de infracţiuni contra umanităţii.

Deşi este pentru a doua oară când acest dosar se află pe rolul Instanţei supreme, magistraţii au decis abia acum că nu au competenţa să soluţioneze această cauză – relatează Curs de Guvernare.

Tergiversări continue

Motivul invocat de Instanţa supremă este că, la data faptelor reţinute în rechizitoriu (22 – 30 decembrie 1989), Ion Iliescu nu era şeful Guvernului, ci doar preşedinte al CFSN:

„În concret, s-a constatat că în perioada 22 decembrie 1989, orele 16,00 – 30 decembrie 1989, unul dintre inculpaţi (Ion Iliescu – n.r.) nu a deţinut funcţia de şef al Guvernului României, ci pe aceea de membru al Consiliului Frontului Salvării Naţionale şi, ulterior, de preşedinte al aceluiaşi organism, iar un alt inculpat (Gelu Voican Voiculescu – n.r.), în perioada 22 decembrie 1989, orele 16,00 – 27 decembrie 1989, nu a deţinut funcţiile de membru al Guvernului României, respectiv de viceprim-ministru, ci pe aceea de membru al Consiliului Frontului Salvării Naţionale, organ central de putere distinct de instituţia Guvernului României.

În consecinţă, faţă de funcţiile deţinute de inculpaţi în perioadele menţionate,
în raport cu dispoziţiile Codului de procedură penală care reglementează competenţa după calitatea persoanei, a fost stabilită în favoarea Curţii de Apel Bucureşti”, motivează ICCJ.

Dosarul Revoluției a fost retrimis în luna august 2022 în instanță de procurorii militari, Ion Iliescu fiind acuzat că, în perioada 22-30 decembrie 1989, a indus în eroare în mod repetat opinia publică prin apariţiile sale televizate şi emiterea de comunicate, cu consecința amplificării psihozei generalizate a terorismului.

Prin ordonanța din 19 mai 2022 a fost din nou pusă în mișcare acțiunea penală împotriva lui Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu și Iosif Rus, pentru săvârșirea infracțiunilor contra umanității – notează sursa citată.

Pe 20 mai  2011 CEDO  a decis condamnarea statului român pentru încălcarea articolului 2 (privind dreptul la viață) și a precizat că nu se poate invoca nici amnistia nici prescrierea crimelor în acest caz, statul român fiind obligat să finalizeze cercetările în dosar pentru a da satisfacție victimelor.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:19 - Adriana Bahmuțeanu, ținta cuvintelor dure, venite din partea fiului ei cel mare. „Ești o rușine”
00:05 - Ciucă: Am pierdut politic pentru că am făcut coaliţie cu PSD. Important e să recunoşti când greșești. Unii colegi s-au opus atunci și au avut dreptate (VIDEO)
23:49 - Bode, banc cu PSD: „Cum deosebești la garderobă haina unui PSD-ist de celelalte?” (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)