Teodora Desagă (PMP): Zona București Ilfov, afectată de un miros puternic care seamănă cu gaz metan, petrol sau levigat. Cetățenii, îngrijorați de amploarea evenimentului

Publicat: 16 01. 2023, 10:57
Actualizat: 16 01. 2023, 11:40
Foto: Facebook @ Teodora Desagă

Teodora Desagă, consilieră locală PMP la Bragadiru, susține că zona București-Ilfov a fost afectată, începând de duminică seară, de un miros puternic care seamănă cu gaz metan, petrol sau levigat.

Teodora Desagă (PMP): Zona București Ilfov, afectată de un miros puternic

Cetățenii au făcut mai multe sesizări în acest sens, a precizat consiliera locală din Bragadiru.

„Zona București Ilfov a fost afectata începând de aseară de un miros puternic care seamănă cu gaz metan/ petrol/ levigat. Au existat multe sesizari ale cetățenilor în acest sens, îngrijorați fiind de amploarea evenimentului. Conform senzorilor AIRLY montați pe proprietățile private ale locurilor din Bragadiru rezulta calitatea proasta a aerului”, a scris Teodora Desagă, luni, pe Facebook.

Ea susține că a discutat subiectul și cu președintele ANM, Laurențiu Alexandru Păștinaru, care a declarat: „Pe timpul serii (orele 21-22) s-au inregistrat concentratii mai ridicate la particule PM 2.5 (Voluntari, Glina, Magurele, Bucurestii Noi, apoi Bragadiru si Lacul Morii). Concentratia Maxima orara a fost de 118 micrograme/mc la B9, urmata de B27 Voluntari (94 micrograme/mc). La B11 Bragadiru concentratia maxima orara a fost in jur de 80 micrograme/mc”.

„Dimineata concentratiile au scazut lent, dar au ramas ridicate, in jur de 50 micrograme/mc. La PM10 putem spune ca au fost concentratii mari doar la B9 Bucurestii Noi si B 27 Voluntari, dar pe perioade scurte. Aceasta poluare a aerului a fost masurata de AGENTIA PENTRU MEDIU, care a anuntat GARDA DE MEDIU pentru a găsi sursa!”, a mai spus președintele ANM.

Teodora Desagă i-a îndemnat pe cetățeni să raporteze problema pe site-ul https://www.gnm.ro/contact.php.

„Oare unde se mai ard deșeuri? Chiar nu se vor opri aceste nenorociri pe care le simțim atâția? Chiar nu se găsesc cetățeni responsabili sa și vada unde au loc aceste arderi? Oare comisarii de mediu vor găsi sursa?”, a punctat Teodora Desagă.

Cu această ocazie, consiliera locală a amintit și ce măsoară senzorii AIRLY.

„PM 2.5 este produs de emisiile rezultate din arderea benzinei, a uleiului, a motorinei sau a lemnului. PM10 include praful de pe șantierele de construcții, gropile de gunoi și agricultură, poate apărea în urma incendiilor și a arderii deșeurilor, din surse industriale, din praful suflat de vânt pe terenurile deschise, din polen sau fragmente de bacterii”, a menționat Teodora Desagă.

„Nivelurile crescute de particule fine din aer sunt în mod constant și independent legate de cele mai grave efecte, inclusiv cancerul pulmonar și alte tipuri de mortalitate cardiopulmonară”, a conchis ea.