Teodor Meleşcanu a cerut Comisiei SIE verificarea activităţii serviciului, urmare a unor declaraţii publice

Publicat: 08 08. 2012, 12:44
Foto: bucurestifm.ro

Directorul SIE, Teodor Meleşcanu, a solicitat Comisiei parlamentare de control al serviciului verificarea activităţii instituţiei ca urmare a unor afirmaţii publice „care pot afecta imaginea şi credibilitatea” SIE.

„În scrisoarea transmisă, directorul SIE solicită dispunerea măsurilor necesare pentru verificarea şi clarificarea concordanţei activităţii Serviciului cu Constituţia României, legile ţării şi hotărârile Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, precum şi cu regulamentele militare, ca urmare a unor afirmaţii făcute recent în spaţiul public care pot afecta imaginea şi credibilitatea acestei instituţii fundamentale a statului român”, se arată într-un comunicat SIE, citat de Mediafax.

Sâmbătă Antonescu declara, referindu-se la Serviciul de Informaţii Externe, că trebuie să înţelegem mecanismul prin care imaginea României a fost distrusă în doar două săptămâni într-o acţiune organizată.       

Să vedem ce se întâmplă – că mă întrebaţi de un anumit serviciu (SIE, n.r.) – trebuie să înţelegem totuşi mecanismul prin care imaginea unei ţări a fost distrusă în două săptămâni într-o acţiune evident organizată, coordonată, finanţată. Trebuie să vedem totuşi cine a făcut asta, pentru că este ceva ce afectează ţara, toată ţara”, a spus Antonescu.

Întrebat dacă afirmaţia sa poate echivala cu aceea că imaginea ţării a fost distrusă în două săptămâni într-o acţiune organizată şi finanţată, Antonescu a spus răspuns: „Aşa pare. O spun pentru că văd”.