Tentative de fraudă în Brașov: Persoane necunoscute cer bani pentru pretinse ”cazuri sociale”, în numele prefectului. Avertismentul Prefecturii
Prefectura Braşov avertizează că persoane necunoscute încearcă să obţină bani de la oameni pentru pretinse ”cazuri sociale”, care în fapt nu există, folosind numele instituției și al prefectului.
Brașov: Persoane neidentificate cer bani pentru cazuri sociale care nu există
Prefectura i-a îndemnat pe cei care primesc astfel de apeluri să sune la Poliție.
„Instituția Prefectului Județul Brașov a fost sesizată cu privire la faptul că un bărbat care se prezintă drept „dl. Mihai, director de cabinet al prefectului”, apelează telefonic societăți comerciale solicitând, în numele prefectului, sume de bani pentru pretinse „cazuri sociale”.
𝗗𝗼𝗿𝗶𝗺 𝘀𝗮̆ 𝗮𝘃𝗲𝗿𝘁𝗶𝘇𝗮̆𝗺 𝗰𝗮̆ 𝗲𝘀𝘁𝗲 𝘃𝗼𝗿𝗯𝗮 𝗱𝗲𝘀𝗽𝗿𝗲 𝗼 𝘁𝗲𝗻𝘁𝗮𝘁𝗶𝘃𝗮̆ 𝗱𝗲 𝗳𝗿𝗮𝘂𝗱𝗮̆!
Nici Instituția Prefectului Județul Brașov, ca instituție, nici vreun angajat al acesteia nu au întreprins și nu întreprind un asemenea demers.
Instituția Prefectului Județul Brașov atenționează persoanele care primesc astfel de apeluri să nu dea curs solicitării, ci să anunțe cea mai apropiată secție de Poliție sau să facă o sesizare online pe adresa de e-mail cabinet@bv.politiaromana.ro. De asemenea, mai au posibilitatea de a apela Serviciul de urgență 112”, au transmis oficialii Prefecturii Braşov, pe Facebook.