Situația din localitatea Ditrău, comuna care a fost martora unor tensiuni interetnice extrem de urâte, pare să se îndrepte spre un sfârșit pașnic. Cel puțin așa susține primarul comunei, Puskás Elemér, după o discuție dintre patronul brutăriei și preotul din localitate.
Edilul a subliniat că se fac „paşi normali” şi din partea brutăriei, dar şi a firmei şi „conflictul începe să se rezolve”.
Între timp la această brutărie a sosit și un al treilea muncitor sri-lankez, care este calificat ca şi patiser, şi urmează să sosească şi trei muncitori nepalezi.
De altfel, reprezentanta agenţiei de recrutare din Bucureşti, prin intermediul căreia sunt aduşi muncitorii străini, Corina Constantin, a declarat că cei trei nepalezi vor sosi la Ditrău în aproximativ trei săptămâni, ei urmând să lucreze ca manipulaţi de marfă, conform Agerpres.
Aceasta a confirmat că mai există depusă o cerere, din partea unei alte firme din Ditrău, care doreşte să aducă între cinci şi zece muncitori străini.
Reprezentanţii brutăriei din Ditrău nu au dorit să facă declaraţii despre întâlnirea pe care au avut-o marţi cu preotul Bíró Károly, dar au confirmat discuţiile într-un mesaj postat pe o reţea de socializare.
În această postare se arată că s-a ajuns la un numitor comun şi că sunt aşteptaţi în continuare muncitori din Ditrău care să lucreze la brutărie.
„Azi ne-am întâlnit cu pastorul din Ditrău şi am avut posibilitatea de a ne exprima punctele de vedere şi de a ajunge la un numitor comun. L-am asigurat pe preot că problemele pe care le-am întâmpinat acum cinci ani nu mai sunt de actualitate. De asemenea, ne interesează în permanenţă condiţiile de muncă ale angajaţilor noştri şi încercăm întotdeauna să le îmbunătăţim. Aşteptăm, în continuare, muncitorii din Ditrău, pe care să îi angajăm”, se arată în postarea de pe pagina de Facebook a brutăriei, citată de Agerpres.
Şi preotul vicar din comună, Bíró Károly a confirmat pe Facebook întâlnirea cu patronul brutăriei şi i-a îndemnat pe oameni să meargă să lucreze la brutărie: „Neînţelegerile au fost clarificate şi depăşite. Am pus deoparte neînţelegerile şi problemele personale, împreună vrem linişte şi prosperitate în comună. Toată lumea a observat că în ultimii cinci ani condiţiile de muncă de la brutăria din Ditrău au fost îmbunătăţite şi toată lumea poate experimenta acest lucru. Vă îndemn să lucraţi!”, se arată în postarea preotului.
Angajarea a doi muncitori sri-lankezi la brutăria din Ditrău, cea mai mare din zona Gheorgheni, a stârnit, luna trecută, nemulţumirea unei părţi a locuitorilor, care au spus că le e teamă că în comună vor veni mulţi migranţi, care să le impună propria cultură şi să le pună în pericol siguranţa.