Telemeaua de Ibănești, degustată de către premierul Dacian Cioloș și miniștrii săi: Moment de sărbătoare la Guvern (FOTO)
Premierul Dacian Cioloș le-a făcut o invitație miniștrilor prezenți la ședința de Guvern, în vederea degustării telemelei de Ibănești pentru a sărbători încluderea acestui produs pe lista de produse cu denumire de origine protejată la nivel european, arată mediafax.ro.
"Vedeţi pe masă câteva farfurii cu brânză telemea de Ibăneşti. Dacă săptămâna trecută am celebrat salamul de Sibiu ca indicaţie geografică protejată la nivel european, fiind al doilea produs protejat european, săptămâna această îl avem şi pe-al treilea care a fost deja anunţat, telemeaua de Ibăneşti, o comună din judeţul Mureş", li s-a adresat Cioloş miniştrilor.
Premierul a continuat prin a felicita inițiativa de a proteja produsul, îndemnând și alți producători să urmeze acest exemplu. De altfel, acesta a continuat prin a-i cere ministrului Agriculturii, Achim Irimescu o prezentare a unei noi liste a tuturor produselor pentru care urmează ca să fie depuse dosare la Comisia Europeană pentru protecţia denumirii de origine sau cu indicaţii geografice.
"Vă rog să discutaţi împreună cu Ministerul de Finanţe, Ministerul Economiei, ca să vedem cum putem stimula pe viitor pregătirea unor astfel de dosare de înregistrare şi protecţie, şi de promovare a acestor produse", a continuat prim-ministrul.