Procurorii militari din cadrul DNA au deschis o anchetă de amploare la Academia Navală "Mircea cel Bătrân" Constanța. Doi dintre profesori care lucrează la instituția de învățământ au fost puși sub acuzare pentru luare de mită în vederea promovării la examenele pe care le susțineau.
Unul dintre aceștia este lectorul universitar Iulian Antonescu, titularul cursului de "Algebră, geometrie analitică şi diferenţială", unul dintre cele mai grele din Academia Navală. Procurorii, în cadrul anchetei, au găsit niște tehnici incredibile pe care acesta le folosea în discuțiile cu studenții pentru a codifica mesajele transmise privind aranjarea notelor și luarea de mită.
"Nota «sol» o aveam noi, s-ar putea să fie «si» şi melodia s-ar schimba", era mesajul aparent banal al unui lector universitar, acuzat de procurorii DNA că ar fi luat şpagă de la studenţi. În realitate, mesajul decodificat arăta aşa: "Nota 5 o aveam noi, dar s-ar putea să fie 7 şi media generală s-ar schimba", conform Adevărul.
Această tehnică de codificare a mesajelor a ajuns prima dată în atenția publică odată cu publicare conversațiilor dintre fostul senator PSD Cătălin Voicu și afaceristul Costel Cășuneanu, conversații în care termenii de "spital", "doctor" şi "medicamente" i-au substituit pe cei de judecată, magistrat şi bani sau alte foloase material.
Revendind la Iulian Antonescu, procurorii susțin că atât timp cât a fost supravegheat, el ar fi primit sume de bani cuprinse între 200 lei şi 200 euro sau alte foloase necuvenite, în valoare totală de 1.546 lei şi 600 euro. Acesta a recunoscut parțial acuzațiile în fața procurorilor.
"Băi, omule, ştii că s-ar putea ca nota pe care o şi nu… Şi am fost siguri de ea, să fie falsă… Şi melodia s-ar schimba dacă este nota care… Adică: do, re, mi, fa, sol. Nota sol o aveam noi", este un alt fragment dintr-o discuție codificată avută de Iulian Antonescu cu un studen, făcând referire la nota 5. "Şi s-ar putea să fie : do, re, mi, fa, sol, la, si… Înţelegi?", transmitea lectorul universitar dând de înțeles că îl poate ajuta să ajungă la 7.
"Că vreau să văd… Să văd cum iese, că eu n-am diapazon la mine, n-am nimic, nu pot să-mi dau seama cum sună melodia", îi spunea codificat Iulian Antonescu studentului că va vorbi cu colegul său. "Te uiţi de chestia asta şi dă-mi şi mie un OK, o ştire, ca să… Vreau să… Pun cap la cap armonia, ştii?", se dădea pasionat de muzică Iulian Antonescu.
După câteva minute, lectorul universitar l-a sunat pe colegul său, profesorul Marian Ilincuţ, căruia i-a reproşat că i-a dat mică studentului: "Ţi-am zis să îi dai lu' ăla 7, 8 tu i-ai dat 5…. Da', n-am vorbit cu tine, mă!?". "Ai vorbit, mă, da' sunt aţâţia ca el… Hai, te rog frumos. Las' că-1 îndreptăm noi", promitea Ilincuţ.
"Şi ştii care a fost culmea? Că la toţi le-ai dat de la 6 în sus numa' lu' ăsta i-a dat 5. Deci, n-ai uitat", spunea râzând Iulian Antonescu. Procurorii DNA au deschis o anchetă separată în cazul lui Marian Ilincuţ.