Țeapa luată de o femeie din Iași. Se îndrăgostise de un bărbat care se dădea soldat american

Publicat: 09 01. 2025, 15:27
Foto: Pixabay.com

O femeie din Iași de 40 de ani și-a luat țeapa vieții după ce a vorbit cu un bărbat care se dădea drept soldat american și care a păcălit-o cu o sumă uriașă de bani.

Cum a convins-o să îi dea bani

Femeia a voribt cu un bărbat în mediul online care pretindea că este soldat american. Totul a început în anul 2022, când au vorbit pentru prima dată pe rețelele de socializare. În doar câteva luni, femeia s-a îndrăgostit de el, iar ceea ce a convins-o pe româncă au fost declarațiile de dragoste și faptul că părea foarte atent cu ea, conform Cancan.

După ce i-a câștigat încrederea, bărbatul i-a spus româncei că îi va trimite aur de un milion de dolari, fiind un simbol al iubirii lor. Dar, pentru a primi cadoul, i-a zis că trebuie să plătească 7.000 de dolari, fiind o presupusă taxă-vamală în Italia. Pentru că avea încredere în bărbat și pentru că era îndrăgostită de el a mers la bancă, a făcut un împrumut pentru a achita suma cerută de bărbat și a completat suma obținută cu cea pe care o avea ea strânsă.

Cine era de fapt soldatul american

După ce i-a trimis bărbatului banii acesta nu a mai dat niciun mesaj și a întrerupt orice comunicare cu ea. Femeia a sesizat autoritățile pentru a le cere ajutorul după ce și-a dat seama că a fost păcălită și s-a deschis o anchetă.

Avocatul femeii a transmis că banii au fost trimiși în Italia, iar escrocul nu este un soldat american, ci un cetățean marocan. Polițiștii continuă să cerceteze cazul pentru a afla circumstanțele în care s-a produs escrocherie, dar nu știu dacă femeia va reuși să își recupereze banii.