Procurorii au dispus începerea urmăririi penale pentru taximetristul care i-a lăsat pe studenta japoneză şi pe asasinul ei lângă pădurea din Corbeanca, unde tânăra a fost găsită moartă două zile mai târziu.
Taximetristul a fost pus sub acuzare pentru că a condus deşi avea permisul anulat din luna iulie. Anchetatorii susţin că ucigaşul a urcat împreună cu victima în taxi, însă au coborât după parcurgerea unei distanţe scurte, într-o zonă în care drumul este mărginit pe ambele părţi de pădure. Două zile mai târziu, în acelaşi loc, a fost descoperit cadavrul fetei.
Inculpatul Vlad Nicolae este cercetat pentru omor calificat şi deosebit de grav, viol, violare de domiciliu şi tâlharie, în timp ce taximetristul va fi cercetat pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice, având permisul anulat.