Taximetriștii protestează în Piața Constituției, luni, cu circa 100 de mașini, iar președintele Asociației Naționale a Patronatului Operatorilor de Transport în Regim de Taxi (ANPOTRT) a declarat pentru Agerpres că aceștia sunt nemulțumiți de OUG 49/2019, „transformată în Legea 204 care discreditează taximetria și îi avantajează pe cei de la ride-sharing”.
Președintele ANPORT susține că duminică erau în greva foamei 32 de persoane.
„În momentul de faţă sunt circa 100 de maşini şi mai vin. Continuăm greva foamei şi aşteptăm colegii din ţară să vină cât mai mulţi. Ieri (duminică, n.r.) eram 32 de persoane în greva foamei. Vom continua în fiecare zi până când Guvernul ne va primi şi va sta la discuţie despre acest OUG/49 care nu numai că face o nedreptate şi concurenţă neloială în taximetrie, dar şi acceptă ca aproximativ 40-50 de milioane de euro să iasă lunar din ţară neimpozitaţi. Dorim modificarea OUG/49 dată în 2019 şi transformată în Legea 204 care discreditează taximetria şi îi avantajează pe cei de la ride-sharing. Este o concurenţă neloială”, a declarat Remus Nedelcu.