Guvernul vrea MAJORAREA IMPOZITELOR „chiar și de 6 ori”! Vezi AICI CIRCULARA trimisă către primari

Publicat: 16 03. 2018, 17:40
Foto: Replicahd.ro

Guvernul plănuiește o majorare a impozitelor „chiar și de 6 ori” prin ”Codul finanțelor publice locale”.

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Danca, a făcut publice două circulare ale Ministerului Dezvoltării, prin care solicită Asociației Orașelor din România să-și exprime punctul de vedere cu privire la măsurile Guvernului.

Oricât s-ar strădui să nege sau să dea înapoi, avem dovada că guvernul PSD vrea să majoreze impozitele locale chiar și de șase ori prin noul Cod al finanțelor publice locale.

O adresă a Ministerului Dezvoltării Regionale, trimisă primarilor din țară, le cere acestora să-și exprime punctul de vedere cu privire la propunerea de ”stabilire a unor cote/nveluri unice la nivel național” pentru impozitele locale pe proprietate. ”, spune Danca.

„Informația a fost făcută publică de colegul Florin Roman, care a băgat zâzanie între aleșii locali pentru că manevra a fost gândită de fapt de către primarii PSD care s-au văzut cu bugetele tăiate după așa-zisa revoluție fiscală. Pentru a compensa reducerea sumelor primite din impozitul pe venit, primarii PSD au cerut Guvernului să majoreze taxele locale pentru ca ei să spună după aceea că au fost obligați de lege.

În prezent, primarii pot stabili o cotă de impozitare pentru clădiri rezidențiale între 0.08% și 0.2%. Noua propunere Ministerul Dezvoltării este o cotă unică iar primarii PSD au propus plafonul maxim de 0,2%. Asta înseamnă o creștere de trei ori a impozitelor locale pentru clădirile rezidențiale persoanelor fizice.

Pentru clădirile nerezidențiale, acum, impozitele locale au marjă între 0,2% și 1,3%. Și aici, Ministerul Devoltării a propus o cotă unică de impozitare iar primarii au cerut nivelul maxim de 1,3% ceea ce însemnă o majorare și de șase ori a taxelor locale.

Ceea ce PNL a avertizat, iată, se întâmplă! Harababura fiscală cu transferul contribuțiilor taie banii primăriilor din impozitul pe venit și acum primarii sunt nevoiți să majoreze taxele și impozitele locale din cauza PSD.

Soluția propusă de PNL este transferul 100% a sumelor din impozitul pe venit și pensii către autoritățile locale. Am depus amendamente la bugetul de stat în acest sens și am inițiat chiar un proiect de lege care ar putea ajuta foarte mult administrațiile performante (liberale) dar PSD și ALDE se opun”, scrie liderul PNL.