Avalanșa taxelor impuse de Guvernul USL continuă. De la anul, pasionaţii de drumeţii ar putea plăti o taxă de intrare pe traseele montane din Bucegi. Potrivit reprezentanţilor Regiei Naţionale a Pădurilor, banii vor fi folosiţi pentru curăţenia şi marcarea itinerariilor. Şi ca la orice taxă, oficialii s-au gândit şi la amenzi pentru cei care vor fi prinşi cu biletul de intrare plătit.
După introducerea taxelor pe carburanţi şi construcţii speciale, guvernanţii s-au gândit să taxeze şi. traseele montane. Aşadar, toţi turiştii care vor dori să străbată cărările Bucegilor vor trebui să achite o taxă de 5 lei.
„Toţi banii se vor întoarce în sprijinul vizitatorilor. Sunt trasee care trebuie îmbunătăţite, sunt anumite băncuţe care trebuie făcute pentru o odihnă de câteva minute, poate e nevoie de un podeţ pentru a traversa o zonă mai accidentată. Taxa nu trebuie să descurajeze pentru că noi nu vrem prin ea să întoarcem turistul din drum„, a declarat Florian Popa, directorul general adjunct al Regiei Naționale a Pădurilor.
În cazul în care măsura va fi pusă în aplicare, turiştii prinşi că nu au cumpărat biletul de intrare în Parcul Natural Bucegi vor fi amendaţi. Taxa pe traseele montane nu se va aplica însă copiiilor sau elevilor.