Tatăl iubitei lui Andrei Năstase, omul de afaceri George Ciuvăţ, este cercetat de poliţie într-un dosar de evaziune fiscală transmite B1 TV. Au fost 12 percheziţii în această dimineaţă în Bucureşti şi în judeţul Ilfov, într-un dosar ce vizează comiterea de evaziune fiscală şi un prejudiciu de doua milioane de lei.
Tatăl iubitei lui Andrei Năstase este administratorul unei firme de pază suspectată de evaziune fiscală. El, împrenumă cu mai multe persoane, printre care și soția sa, dar și iubita lui Andrei Năstase, ar fi falsificat mai multe documente pe care le-ar fi înregistrat în evidențele contabile, pentru ca în perioada 2007-2012 să scape de plata impozitului la stat. În felul acesta ar fi adus un prejudiciu statului de 2 milioane de lei. Atât iubita lui Andrei Năstase cât și părinții ei au fost aduși la audieri la Poliția Capitalei.
După audieri, polțiștii și procurorii vor decide dacă aceștia vor fi reținuți pentru următoarele 24 de ore sau dacă vor fi lăsași să plece acasă.