Tatăl elevului de 15 ani de la Colegiul Tehnic ”Dimitrie Leonida” din Bucureşti, care a folosit un spray lacrimogen în unitatea de învățământ, a făcut câteva declarații, informează Fanatik.
Bărbatul susține că fiul său era victimă a bullying-ului. De asemenea, acesta a mai precizat faptul că a folosit acel spray pentru a se apăra în momentul în care ar fi fost atacat de 20 de colegi.
”Au ieşit în curte şi băiatul meu era aşa, retras cu un coleg la zid, cu spatele, şi au venit în jurul lui vreo 20 de persoane, toţi din şcoală, şi au început să se ia de el, să îl împingă, să-l scuipe, să îi dea cu palma… L-au pus jos toţi, câţi erau, 20, şi l-au luat la pumni, la picioare. Copilul s-a ridicat, avea la el un spray paralizant dat de mine, pentru că noi stăm într-un cartier unde sunt câini mulţi”, a spus tatăl băiatului jurnaliştilor.
Tatăl adolescentului a anunţat că va merge la Institutul de Medicină Legală pentru a obţine un certificat medico-legal care să arate că acesta a fost agresat, informează antena3.
Polițiștii au deschis un dosar penal după incidentul de la Colegiul Tehnic „Dimitrie Leonida” din București, acolo unde un elev în vârstă de 15 ani ar fi folosit un spray paralizant și le-ar fi provocat astfel stări de rău mai multor colegi de-ai săi, potrivit Agerpres.
Dosarul penal a fost întocmit din oficiu, pentru săvârşirea infracţiunilor de tulburarea ordinii şi liniştii publice, portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase şi lovire sau alte violenţe.