Tatăl Aurei Ion: Raportul CIAS este lipsit de conținut. Să nu îmi spuneți că avionul era perfect, că nu am puterea să vă cred (VIDEO)
Valentin Ion, tatăl Aurei Ion, studenta care a murit în accidentul aviatic din munții Apuseni, a declarat luni, în cadrul emisiunii ”Ultimul cuvânt”, de pe B1 TV că raportul CIAS cu privire la tragedia aviatică este lispit de conținut.
”Mă așteptam la acest concluzii din momentul în care domnul Cimpoieru a fost îndepărtat de la conducerea comisiei de anchetă a CIAS. După șapte luni, când 90% din anchetă era gata, a fost îndepărtat și automat m-am gândit. De atunci știam rezultatul anchetei. (…) În condițiile în care mai era 10% de ancheta de completat, după spusele domnului Cimpoieru, a mai trecut un an și ceva ca să se ajungă la rezultatul la care s-a ajuns. Un raport lipsit de conținut. Nu am înțeles nimic clar”, a declarat Valentin Ion.
”M-a izbit și pe mine că televiziunile nu s-au întrebat, bine, omul ăla a adus avionul la sol, dar ce s-a întâmplat cu orele alea în care nu s-au găsit supraviețuitorii? Despre asta nimeni nu a discutat nimic. S-a împrăștiat în mediul virtual ideea că Iovan este de vină”, a spus tatăl Aurei Ion.
”Eu am citit declarația domnului Cimpoieru, în care se specifică această cifră. Cred că nu a fost lăsat să încheie această anchetă, pentru că probabil se ducea spre o altă direcție. Probabil a descoperit că avionul are defecte. Avea 45 de ani. Să nu îmi spuneți că avionul era perfect, că nu am puterea să vă cred”, a mai spus Valentin Ion.
Acesta a mai declarat că i-a lăsat un gust amar declarația copilotului Răzvan Petrescu, care a susținut că i-a sugerat pilotului Adrian Iovan să aterizeze în Sibiu, dar acesta a refuzat.
”Asta mi-a lăsat un gust amar din ziua de astăzi. Dacă la raport mă așteptam, că domnul Stoica, am citit tot ce a făcut după domnul Cimpoieru. Despre domnul Petrescu nu mă așteptam la întoarcerea aceasta la 180 de grade”, a declarat Valentin Ion.
”S-a tras de timp doi ani cu un raport care nici măcar nu era necesar. Eu nu știu cum mai rămâne cu legile. Pentru ce s-a întâmplat, cineva trebuia să plătească, nu? Dacă nu plătește nimeni, pentru ce mai există legi? Să întâmplat ceva, nu poți tot timpul să scoți mortul vinovat. Procuratura, dacă vrea, găsește vinovați. Nici nu mă gândesc să nu găsească vinovați. Dar mă gândesc că vinovații sunt prea puternici, au rămas în scaunele lor sau s-au mutat în alte părți, au rămas puternici, au relații”, a mai spus Valentin Ion.
Critici la adresa raportului CIAS au venit și din partea surorii Aurei Ion, care a declarat că documentul, care ar fi trebui să aducă concluzii și soluții concrete, este lacunar, ceea ce demonstrează că nu se vrea aflarea adevărului. (Detalii AICI)
#DIRECT_ONE_8z9tvh#