„Tată, m-a tăiat”. Bărbat arestat preventiv după i-a înjunghiat pe doi tineri cu care băuse într-un bar din Cluj

Publicat: 27 08. 2024, 17:40
Foto simbol: Pixabay

Un bărbat de 38 de ani, din județul Cluj, a fost arestat preventiv pentru tentativă de omor, după ce i-a înjunghiat pe doi tineri într-un bar din comuna Pălatca, potrivit Pro TV.

Cei trei s-au întâlnit într-un bar din Cluj

Bărbat și doi tineri, cu vârste de 17, respectiv 22 de ani, s-au întâlnit în barul din comuna Pălatca, județul Cluj. Tinerii au dat să plece după câteva pahare.

Bărbatul s-ar fi supărat că aceștia l-au lăsat singur și i-a ajuns din urmă, moment în care ar fi început scandalul.

„Copiii când au mers să meargă acasă, ăla a strigat după ei și i-a înjurat «Haide-ți încoace, măi!». Aud că a strigat copilul «Tată, m-a tăiat» și atunci am fugit”, a declarat bunicul minorului pentru Pro TV.

Unul dintre tinerii înjunghiați a ajuns la spital „în stare critică”

Daniela Drăghici, de la Spitalul de Copii Cluj, a precizat pentru Pro TV că victima minoră a ajuns la spital „în stare critică”.

„Copilul a ajuns în stare critică și a necesitat inervenție chirurgicală de urgență. Ulterior, evoluția este favorabilă, starea lui s-a îmbunătățit, dar necesită în continuare monitorizare și tratament”, a declarat Daniela Drăghici.