Consiliul de Administrație Tarom a numit un alt director pentru următoarele 4 luni după ce pilotul Valentin Gvinda a refuzat poziția ca urmare a scandalului uriaș în care este implicată compania după ce fosta șefă, Mădălina Mezei, a dezvăluit că ministrul Răzvan Cuc i-a cerut să țină la sol aeronavele cu care care mai mulți parlamentari veneau la București pentru a vota moțiunea de cenzură.
Astfel, Consiliul de Administrație a Tarom, întrunit luni, a luat act de retragerea lui Gvinda și a decis numirea pentru 4 luni a lui George Costin Barbu, Acesta a ocupat funcţia de director general al Şcolii Superioare de Aviaţie Civilă începând cu anul 2015 până în prezent, fiind absolvent al Facultăţii de Inginerie Aerospaţială, specializarea Inginerie şi Management Aeronautic.
„Consiliul de Administraţie întrunit în şedinţă în data de 21.10.2019 a luat act de renunţarea dlui Valentin Gvinda la mandatul de director general provizoriu şi a desemnat în funcţia de director general provizoriu pe dl George Costin Barbu, pentru un mandat de 4 luni, în condiţiile OUG 109/2011.
Dl George Costin Barbu a ocupat funcţia de director general al Şcolii Superioare de Aviaţie Civilă începând cu anul 2015 până în prezent, fiind absolvent al Facultăţii de Inginerie Aerospaţială, specializarea Inginerie şi Management Aeronautic.„, se arată într-un comunicat de presă al Tarom.
Reamintim că Mădălina Mezei a fost schimbată, marți trecută, din funcția de director TAROM. Decizia a survenit la finalul mandatului de ministru al Transporturilor al lui Răzvan Cuc, în condițiile în care Guvernul Dăncilă a fost demis în urma moțiunii de cenzură.
La două zile după ce a fost înlocuită, Mădălina Mezei a ieșit public și a declarat că ministrul Transporturilor i-a cerut să țină avioanele Tarom la sol pentru ca parlamentarii să nu ajungă la votul pe moțiunea de cenzură și din această cauză a fost demisă. Luni aceasta a fost prezentă și la DNA unde a fost audiată de procurori.
Deși a revenit în fruntea ministerului vorbind despre o amplă restructurare a companiei de stat, ce se observă la Tarom este că ministrul Cuc a schimbat nu mai puțin de 5 conduceri în acest an.