Tarom anunță un nou zbor spre Cluj, pe 4 august. Cât costă un bilet
Compania aeriană Tarom introduce un nou zbor spre Cluj-Napoca în dimineața zilei de 4 august. Decizia vine în contextul în care festivalul Untold va începe pe 3 august și cererea este foarte mare, iar biletele suplimentare au fost vândute în mai puțin de 48 de ore. Astfel, compania a decis să întroducă alt treilea zbor suplimentar.
Bilet de la 77 de euro
Prețul biletului pornește de la 77 de euro pe segment, cu taxe și bagaje incluse, conform observatornews.
„În mai puţin de 48 de ore de la introducerea în sistem a două curse suplimentare pentru destinaţia Cluj, biletele s-au epuizat. Vestea bună este că am decis să introducem încă o cursă suplimentară, a treia la număr, pentru a veni în întâmpinarea fanilor UNTOLD. Sunt ultimele aproximativ 100 de extra locuri pe care le scoatem la vânzare cu destinaţia Cluj – Napoca, la un preţ foarte bun care porneşte de la 77 de euro pe segment cu taxe şi bagaje incluse”, a declarat Monica Cramer, directorul comercial al Companiei TAROM.
Zbor dedicat participanților Untold
Cursa suplimentară va ajunge la Cluj-Napoca la ora 5 dimineața, pe 4 august.
Prețul biletului include taxe și bagaje de cală și de mână și formalitățile de check-in. Biletele au fost puse la vânzare începând de miercuri, iar rezervările se pot face pe site-ul companiei, www.tarom.ro.