TAROM a lansat o ofertă care a stârnit revoltă pe Internet. Compania, acuzată de sexism și gândire învechită (FOTO)

TAROM a lansat o ofertă care a stârnit revoltă pe Internet. Compania, acuzată de sexism și gândire învechită (FOTO)
Foto: finantistii.ro

TAROM a lansat marți o ofertă care a stârnit o adevărată revoltă pe rețelele de socializare.

"Susținem călătoriile în familie! Pe rutele Iași-Luton și București-Londra (LHR), dacă soțul plătește, soția și copiii beneficiază de o reducere de 50% din tarif. Perioada de călătorie este până la 31 octombrie. Vă așteptăm cu drag!" – este anunțul postat de compania TAROM pe Facebook.

Foto: profit.ro

Bineînțeles, reproșurile și comentariile negative au curs valuri, numeroși utilizatori de Facebook acuzând compania de sexism.

"Și dacă soția plătește? Și dacă am copii cu ea, dar nu suntem căsătoriți? :)) sau e o oferta «tradițională»? Vedeți, băi Tarom, de-asta vă mănâncă pe voi falimentul. Așteptați să călătorească doar 'familia' în care plătește doar barbatul. Ca și când femeia și copiii sunt de rangul doi. Dacă vreau să călătoresc pe această rută împreună cu partenerul meu (familie formată din persoane de același sex), beneficiem de ofertă? Ori este dedicată doar familiilor heterosexual-tradiționale? Orice echipă de Marketing poate face erori, nu este sfârșitul lumii. Recomandarea mea pentru voi, TAROM, este să ștergeți această postare și să veniți cu una gândită mai bine, mizând pe faptul că ați ascultat comunitatea și ați creat o ofertă adaptată cerințelor acestora. Va ieși o formă chiar apreciată de comunicare. Bafta pe viitor la campanii mai bine gândite", sunt doar câteva dintre reacții, potrivit profit.ro.

Între timp, anunțul cu noua ofertă TAROM a dispărut de pe pagina de Facebook a companiei.

Pentru acest an, TAROM estimează că va înregistra pierderi de 41,2 milioane lei. Ar fi al zecelea an de pierderi pentru compania de stat, precizează profit.ro.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`