Tăriceanu vine cu propria variantă a amnistiei penale: O ordonanță prin care să se redeschidă toate dosarele cu condamnări definitive

Tăriceanu vine cu propria variantă a amnistiei penale: O ordonanță prin care să se redeschidă toate dosarele cu condamnări definitive

Călin Popescu Tăriceanu se arată în favoarea unei măsuri precum amnistia şi graţierea, doar că nuanţează puţin acest lucru şi o prezintă drept o măsură reparatorie vând în vedere „gravele excese şi abuzuri” care s-au petrecut la nivelul DNA.

„Nu trebuie să fie un subiect tabu. Având în vedere gravele excese şi abuzuri care s-au petrecut în trecut la nivelul DNA, prin care procedurile judiciare au fost grav viciate, având în vedere că multe din anchetele care s-au făcut de către Parchete s-au făcut pe baza ascultărilor telefonice ilegale, pe baza protocoalelor secrete ilegale şi neconstituţionale, sigur că se impune o măsură – aş spune – mai degrabă reparatorie. Nu ştiu cum să o definesc altfel, pentru că nu avem posibilitatea noi, ca Legislativ, să ştim care sunt procesele în care au fost condamnaţi vinovaţi şi nevinovaţi. Şi atunci, sigur că în aceste situaţii, una dintre măsuri poate să fie o măsură de amnistie sau graţiere, dar nu am hotărât acest lucru. Şi din această perspectivă, cred că cel mai avizat ar fi ministrul Justiţiei să propună o soluţie”, a declarat Tăriceanu, conform Libertatea.

Acest a susţinut că o măsură „înţeleaptă” ar fi cea a unei ordonanţe de urgenţă care să permită redeschiderea tuturor dosarelor în care există condamnări definitive, în aşa fel încât să se dea posiblitatea celor condamnaţi „să facă un recurs extraordinar dacă în dosarele respective s-au încălcat regulile, legile justiţiei, normele prevăzute în Codul de procedură penală şi Codul penal”.

Dorinţa celor care vor implementarea cât mai rapid a unei astfel de măsuri mai trebuie însă să aştepte. Tudorel Toader a afirmat, marţi seară, că la nivelul Ministerului Justiţiei „nu există în discuţie, elaborare sau avizare niciun proiect de OUG sau lege”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`