Tăriceanu, prima reacție după ce s-a vehiculat că ar fi primit un milion de euro de la Vîntu: Oricât aș fi eu de vânat de DNA, ALDE va fi partid parlamentar după alegeri
Călin Popescu Tăriceanu reacționează la zvonurile apărute, joi, în presa din țară conform cărora ar fi implicat în cel mai nou dosar al lui Sorin Ovidiu Vîntu și ar fi primit mită de la acesta un milion de euro pentru a interveni în favoarea sa. (Detalii AICI)
Șeful Senatului precizează, într-o postare pe Faceboook , că în preajama alegerilor se găsesc tot felul de "arestați, condamnați, suspecți" să facă denunțuri pentru ca DNA-ul să fie mai indulgenți cu ei și le promite că oricât de "vânat" ar fi el de procurorii anticoruție, " ALDE va fi partid parlamentar după alegeri".
"După ”știrea” lansată în spațiul public, conform căreia aș fi implicat într-un nou dosar instrumentat de DNA, am primit foarte multe solicitări din partea jurnaliștilor pentru a-mi spune punctul de vedere.
1. Nu comentez zvonuri.
2. Presupunând că într-adevăr numele meu e menționat într-un fel sau altul în denunțul vreunui arestat, condamnat, anchetat, suspect, inculpat etc, aștept ca, o dată cu apropierea alegerilor, mai mulți arestați, condamnați, anchetați, suspecți, inculpați etc să facă denunțuri împotriva mea, pentru a obține promisiunea procurorilor DNA că vor avea parte de un tratament mai indulgent în fața Legii și vor rămâne cu banii furați, eventual. După ce se va aduna un număr de denunțuri măcar cu două cifre, voi da următorul răspuns pentru toate înscenările: ”Oricât aș fi eu de vânat de DNA, ALDE va fi partid parlamentar după alegeri. Băsescu, atunci când era la apogeul puterii sale, a făcut numeroase eforturi de a mă elimina din fruntea Guvernului și din politică. N-a reușit, pentru simplul motiv că în toată activitatea mea NU există fapte de corupție", a scris Tăriceanu pe rețeaua de socializare.