Un tânăr din Târgu Jiu a ajuns la spital cu fractură de bazin și coloană, după ce a fost lovit de un poliţist chiar pe trecerea de pietoni. Se pare că omul legii că nu a respectat distanţa regulamentară şi pentru că avea şi viteză, după cum spun martorii, nu a mai apucat să pună frână la timp.
Şoferul maşinii care l-a lovit pe tânăr susţine însă că accidentul nu s-a produs din vina sa.
„Un autoturism marca Seat nu a păstrat o distanţă de siguranţă în mers faţă de vehiculul din faţa sa. În urma impactului, autoturismul din faţa acestuia a fost proiectat pe trecerea de pietoni, accidentând uşor un pieton”, a declarat inspectorul Robert Vigaru, Serviciul Rutier Gorj.
Tânărul a fost dus imediat la spital, medicii internându-l pentru investigații.
„Are un politraumatism, traumatism de bazin, de şold, stabil hemodinamic, a rămas pentru investigaţii”, a declarat medicul Florentina Dovleac.
Poliţiştii au demarat o anchetă în acest caz şi dacă omul legii va fi găsit vinovat de producerea accidentului, i se va întocmi dosar penal.