Premieră în justiţie: Şefa Curţii Supreme, Cristina Tarcea, va fi cercetată disciplinar

Premieră în justiţie: Şefa Curţii Supreme, Cristina Tarcea, va fi cercetată disciplinar

Pentru prima dată în instorie, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie va fi cercetat disciplinar, conform luju.ro care publică rezoluţia înaintată CSM de Inspecţia Judiciară.

Inspecţia Judiciară a luat această decizie pentru că judecătoarea Cristina Tarcea este acuzată de încălcarea legii 304/2004, în legătură cu modalitatea de constituire a completurilor de cinci judecători de la ÎCCJ.

Rezoluția din 17 decembrie, întocmită de inspectorii Liliana Poelnica și Adriana Andronic, arată că judecătoarea Cristina Tarcea este acuzată că a ignorat opiniile contrare ale judecătorilor care solicitau aplicarea de îndară a noilor dispoziții ale Legii 304/2004, modificată prin Legea 207/2018.

Totodată, șefa ÎCCJ mai este acuzată că a impus variantele de urmat pentru soluționarea problemei completurilor de cinci judecători, oferind ca alternativă ca judecătorii care nu sunt de acord cu ea să atace hotărârea colegiului de conducere.

În apărarea sa, Cristina Tarcea ar fi spus că nu a știut opiniile colegilor judecători, lucru contrazis de înregistrările ședințelor din colegiul de conducere.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`