Tânără transportată în stare gravă la spital, după ce mașina în care se afla a fost lovită de tren

Tânără transportată în stare gravă la spital, după ce mașina în care se afla a fost lovită de tren
foto: captură YT

Momente de groază pentru o tânără de 28 ani. Femeia a fost transportată în stare gravă la spital, după ce maşina în care se afla a fost lovită de tren.

Incidentul a avut loc marţi seara, la trecerea peste nivel cu calea ferată din comuna Dagâţa, județul Iași.  A fost implicat trenul R 11449, care circula pe ruta Roman – Buhăieşti și în care, la momentul evenimentului feroviar, se aflau trei călători, potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Iaşi, citat de Observator News.

Femeia a fost găsită încarcerată

Femeia care se afla la volanul maşinii a fost găsită încarcerată, dar în viaţă. Pentru salvarea şi descarcerarea acesteia au intervenit salvatori din judeţele Iaşi şi Neamţ.

„La locul solicitării au fost direcţionate de urgenţă o autospecială de intervenţie şi stingere cu apă şi spumă, cu modul de descarcerare şi acordarea primului ajutor, o autospecială de descarcerare şi echipajul de terapie intensivă mobilă, iar de la Detaşamentul de Pompieri Roman, din cadrul ISU Neamţ o autospecială de descarcerare grea şi o autospecială de intervenţie cu modul de descarcerare şi acordarea primului ajutor. Echipajele de intervenţie ale ISU Neamţ au ajuns primele la locul evenimentului feroviar şi au început descarcerare persoanei din autoturism”, a transmis ISU Iaşi.

ISU Iaşi a mai menţionat și faptul că victima a fost preluată de echipajul medical SAJ Neamţ, sosit la locul accidentului, echipajului de terapie intensivă mobilă din Iaşi. Femeia era conştientă și cooperantă, dar cu multiple traumatisme. A fost transportată la UPU a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Spiridon” din Iaşi.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`