Tânăra de 28 de ani dintr-o comună ieşeană care a spulberat o fetiţă de patru ani, după ce a urcat la volan fără a avea permis de conducere, a fost plasată în arest la domiciliu, deşi procurorii au cerut arest preventiv.
Accidentul s-a petrecut, miercuri seară, în localitatea ieşeană Scobinţi. Femeia este acuzată de ucidere din culpă şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
”Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârlău, judeţul Iaşi, la data de 03.06.2022, au solicitat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Hârlău luarea măsurii arestării preventive pentru o durată de 30 zile faţă de inculpata C.M., pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. (1) C.pen.. Din probatoriul administrat până la acest moment procesual rezultă suspiciunea rezonabilă că în ziua de 01.06.2022, ora 18:00, inculpata C.M. a condus fără a deţine permis de conducere autoturismul marca VW, pe DS 516 din com. Scobinţi, jud. Iaşi acroşând pe minora D.E.A., în vârstă de 4 ani, aflată pe carosabil. La ora 19:52, a fost declarat decesul minorei”, transmite Parchetul.
Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Hârlău a respins propunerea de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile a inculpatei, luând măsura arestului la domiciliu.
Tânăra, care nu are permis de conducere, a urcat la volan şi a lovit violent o fetiţă care juca şotron pe stradă, alături de alţi copii. Impactul a fost extrem de violent, iar eforturile medicilor SMURD de a o salva au fost zadarnice.