Tânăr fotografiat cu paharul în mână înainte de a se lovi mortal cu maşina de un stâlp: ”Mai lăsaţi băutura!”
Un tânăr a murit după ce s-a urcat beat la volan şi s-a răsturnat cu maşina. Cu câteva ore înainte, el s-a fotografiat într-un club, petrecând alături de prieteni.
Pe raza localității Probota, Vlăduţ Onofrei, în vârstă de 23 de ani, s-a izbit cu mașina de un stâlp şi doi copaci, apoi s-a răsturnat, informează Adevărul. A rămas încarcerat și după ce a fost scos dintre fiarele contorsionate ale mașinii, medicii au încercat vreme de zeci de minute să-l resusciteze. În zadar.
Înainte, el petrecea într-un club din comuna Bivolari, alături de alţi prieteni, după cum reiese din ultima sa postare de pe Facebook. Într-unul dintre comentarii, un cunoscut le-a scris în glumă: ”Mai lăsaţi băutura!”.