Un tânăr din municipiul Suceava, urmărit naţional din luna martie, fiind acuzat că a luat cheile din buzunarul unui bărbat căzut pe stradă şi s-a dus să-i fure din casă, abandonând victima, care la scurt timp a decedat, a fost identificat şi arestat, relatează Mediafax.
Potrivit Poliției Județene Suceava, bărbatul de 31 ani din municipiul Suceava a fost încarcerat în arestul IPJ Suceava, pe numele său fiind emis mandat de arestare preventivă pe 30 zile, pentru furt calificat şi lăsarea fără ajutor a unei persoane aflate în dificultate.
Acesta fusese dat în urmărire naţională prin dispoziţia Inspectoratului General al Poliţiei Române, precizează sursa citată, care arată că în urma măsurilor informative poliţiştii l-au localizat, identificat şi arestat pe cel în cauză la domiciliul său din municipiul Suceava.
În noaptea de 12 spre 13 martie, un echipaj de jandarmi a găsit pe strada Ion Neculce din Suceava cadavrul unui bărbat de 44 de ani şi au anunţat poliţiştii care au preluat cercetările.
În urma anchetei, s-a stabilit că moartea bărbatului în vârstă de 44 de ani a avut cauze patologice şi nu a fost cauzată de o infracţiune.
Cercetările au scos în evidenţă că bărbatul a consumat împreună cu un tânăr băuturi alcoolice şi, însoţit de acesta, a dorit să se întoarcă acasă. În drum spre casă, bărbatul a căzut lovindu-se puternic la cap, iar tânărul a mutat corpul acestuia într-o zonă mai puţin vizibilă şi i-a luat din buzunare telefonul mobil, cheile locuinţei şi 10 lei, după care a mers la apartamentul victimei de unde a furat două cutii.
La scurt timp, bărbatul căzut a murit, iar cadavrul a fost găsit de un echipaj de jandarmi.