Un tânăr din Capitală a fost înjunghiat, duminică, de un bărbat, în timp ce încerca să vândă o maşină.
Agresorul, falsul cumpărător, ar fi răspuns unui anunţ la mica publicitate.
În urma cercetărilor făcute de poliţişti, agresorul a fost prins şi reţinut pentru 24 de ore pentru tentativă de tâlhărie, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 cu propunere de arestare preventivă.
„În urma unui anunț postat pe internet, agresorul a luat legătura cu proprietarul, a fost interesat să cumpere mașina, i-a cerut acestuia să se deplaseze cu mașina să o vadă și soția sa, iar pe o stradă din București, după ce s-au întâlnit cu femeia care a urcat și ea în mașină, presupusul soț l-a amenințat cu un cuțit. Proprietarul s-a opus, a fost înjunghiat superficial în zona gâtului, dar și la două degete”, a declarat Raluca Seucan, purtătorul de cuvânt al IGPR.