Tânăr de 16 ani, prins în timp ce dărâma pietre funerare. Este suspectat de profanarea altor 30 de morminte din Mureș

Publicat: 27 02. 2024, 20:28
Actualizat: 27 02. 2024, 20:29
Sursa Foto: Poliția Română / Facebook

Un minor din Mureș a fost prins în flagrant marți, 27 februarie, de către polițiștii din Ghindari, în timp ce dărâma pietre funerare dintr-un cimitir din localitatea Trei Sate.

Tânărul de 16 ani este suspectat de profanarea altor 30 de morminte

Minorul a dărâmat șase pietre funerare într-un cimitir din localitatea Trei Sate. El este suspectat și pentru vandalizarea a încă 30 de morminte, anunță Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Mureș.

Polițiștii Secției 14 Poliție Rurală Ghindari l-au depistat pe tânăr în flagrant la scurt timp după ce ar fi dărâmat șase pietre funerare dintr-un cimitir din localitatea Trei Sate.

„Acesta a fost prins de poliţişti şi condus la sediul unităţii, în vederea continuării cercetărilor. Cel în cauză este bănuit că, în perioada 23 – 26 februarie a.c., ar fi vandalizat aproximativ 30 de monumente funerare prin dărâmarea pietrelor funerare, respectiv prin provocarea unor diverse forme de distrugere sau degradare.

În dimineaţa acestei zile, tânărul de 16 ani a fost depistat în flagrant delict de poliţişti în timp ce ar fi dărâmat alte 6 pietre funerare, la vederea organelor de poliţie fugind de la faţa locului”, au transmis reprezentanții IPJ Mureș, potrivit Agerpres.

Ulterior, minorul a fost condus la sediul poliției, pentru audieri.

„În cauză urmează a fi efectuată o expertiză medico-legală, în vederea stabilirii discernământului la momentul săvârşirii faptei, ulterior urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun. Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal de profanare de morminte şi distrugere, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighişoara”, a mai precizat IPJ Mureș.