DOLIU în Neamț! Un tânăr a fost călcat de tren. Cum s-a petrecut tragedia…

Publicat: 06 11. 2019, 21:33

Un tânăr din Neamț, în vârstă de 20 de ani, s-a stins din viață, miercuri seară, după ce a fost lovit de un tren în Gara Roman.

Victima a coborât dintr-un tren care a oprit în gară şi când a vrut să treacă linia ferată, a fost lovit de un alt tren, potrivit primelor informații transmise de purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, sublocotenentul Irina Popa.

Din nefericire, medicii sosiți la fața locului nu au putut face nimic pentru a-i salva viața.

„În jurul orei 19.15, pompierii de la Detaşamentul Roman au fost solicitaţi să intervină pentru scoaterea unei persoane de sub un tren din gara CFR a municipiului Roman. Un tânăr în vârstă de aproximativ 20 de ani a încercat să traverse calea ferată. Acesta coborâse dintr-un tren care a oprit în staţie, fiind acroşat de un alt tren. Tânărul a fost scos de sub tren şi preluat de echipajul SMURD, care a declarat decesul”, a declarat Irina Popa, conform Antena3.ro.

LACRIMI ÎN MUZICA POPULARĂ! CORNELIA REDNIC, ÎN STARE GRAVĂ! METODA DRASTICĂ DE SLĂBIT A BĂGAT-O ÎN SPITAL

În caz, autoritățile au deschis un dosar penal şi efectuează cercetări pentru a stabili cum s-a produs accidentul.