Armata Taiwanului a doborât o dronă civilă neidentificată, suspectibilăa a fi chinezească, ce intrase în spațiul aerian al unei insule aflate sub controlul statului amintit. Deși forțele insulare au executat focuri de avertisment, drona a ignorat somațiile și a continuat să zboare deasupra insulei. După ce a fost doborâtă, aceasta s-a prăbușit în mare.
Conform autorităților, dispozitivul intrase în spațiul aerian al grupului de insule Kinmen, situat în vecinătatea coastelor Chinei, lângă orașul portuar Xiamen.
“China vrea să testeze răspunsul taiwanezilor în insulele Kinmen. Trimit aceste drone pentru a vedea cum răspunde societatea taiwaneză la ele, dar și pentru a vedea dacă există anumite probleme de procedură referitor la modul în care intervine armata în astfel de situații”, a subliniat un expert militar de la Taipei citat de Biziday.
Incidentul a avut loc astăzi, la doar o zi după ce armata insulară a tras focuri de avertisment asupra unei drone chineze.
Evenimentele se succed la scurt timp după ce președintele Tsai Ing-wen a declarat că a ordonat armatei din Taiwan să ia „contramăsuri puternice” împotriva a ceea ce ea a numit provocări chineze, scrie Reuters.
Ieri fost prima dată când au fost trase focuri de avertizare într-un astfel de incident, pe fondul unei perioade de tensiuni crescute între China și Taiwan, pe care Beijingul îl consideră propriul său teritoriu. Taiwan contestă ferm pretențiile de suveranitate ale Chinei.
Taiwan s-a plâns de dronele chineze care zboară în mod repetat foarte aproape de grupuri mici de insule pe care le controlează lângă coasta Chinei, cel mai recent de către insulele Kinmen, ca parte a exercițiilor militare efectuate de Beijing.