Sute de tone de gunoaie din Schengen, întoarse săptămânal de la frontierele României

Publicat: 15 12. 2022, 16:07
Actualizat: 15 12. 2022, 16:24
transportatori de gunoaie din Schengen foto: Politia de Frontiera

Munți de gunoaie, zeci de tone de deșeuri transportate cu TIR-uri sau camioane sunt oprite aproape zilnic la frontierele României.

Deși sunt mult mai ușor vizibile și mai voluminoase decât transporturile de emigranți ilegali, autoritățile din Olanda, Austria sau restul țărilor de unde provin sau pe teritoriul cărora sunt tranzitate aceste cantități uriașe de gunoaie nu fac niciun efort de a le opri în drumul lor România sau alte țări din Estul Europei.

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borș II și Nădlac II, împreună cu lucrători din cadrul Comisariatelor Județene Bihor și Arad din cadrul Gărzii Naționale de Mediu şi reprezentanţi ai Comisariatelor Judeţene pentru Protecţia Consumatorului Bihor și Arad au efectuat controlul pentru trei mijloace de transport încărcate cu aproape 50 tone de deșeuri constând în îmbrăcăminte, încălțăminte, mobilier sau saltele uzate pentru anumite firme din România.

„Autorităţile de control nu au permis intrarea în ţară celor două mijloacelor de transport întrucât nu erau îndeplinite condiţiile legale necesare transportului” – transmite Poliția de Frontieră Oradea.

Gunoaiele provin din Germania și Olanda. Au fost trimise înapoi

Cei trei cetăţeni șoferi de cetățenie română transportau, conform documentelor de însoțire a mărfii, îmbrăcăminte, încălțăminte, mobilier și saltele uzate colectate de la diferite societăți comerciale din Germania și Olanda .

Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transporturilor în cauză, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanților Comisariatelor  Județene Bihor și Arad din cadrul Gărzii Naționale de Mediu şi reprezentanţi ai Comisariatelor Judeţene pentru Protecţia Consumatorului Bihor și Arad.

Autorităţile de control nu au permis accesul pe teritoriul României pentru mijloacele de transport în cauză, deşeurile fiind returnate societăţilor expeditoare.

29 de emigranți reținuți la aceeași frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II, judeţul Arad, au depistat  29 de cetăţenidin diferite state, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi într-un ansamblu rutier, încărcat cu mobilă.

În data de 15.12.2022, în jurul orei 03.00 la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetățean turc, aflat la volanul unui ansamblu rutier înmatriculat în Turcia. Acesta transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, mobilă de la o societate comercială din Turcia pentru o firmă din Franța.

În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, au fost descoperiți, în compartimentul pentru marfă, 29 de cetăţeni străini, majoritatea de azil în ţara noastră.

Persoanele în cauză au fost conduse la sediul sectorului poliţiei de frontieră pentru cercetări.

În cadrul verificărilor, s-a stabilit că persoanele sunt cetățeni din Turcia, Siria și Irak şi intenţionau să ajungă ilegal întrun stat din vestul Europei.

Polițiștii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale ce se impun.

România, sufocată de gunoaiele care tranzitează UE neoprite de nimeni

Prin centrele marilor orașe din România pot fi observate numeroase magazine de haine vechi pe vitrinele cărora se pot citi „import UK” sau „import Germania”. Multe dintre aceste cantități de haine vechi intră în țară prin mijloace dubioase, astfel că autoritățile sunt nevoite să verifice permanent transporturile spre țară pentru a deosebi mărfurile ce nu pot afecta sănătatea românilor de gunoaiele colectate din diverse state occidentale sau asiatice.

Aproape 1.5 tone de haine vechi, uzate, din Germania au fost reținute rcent de polițiștii de frontieră la intrarea în România; acestea nu dețineau niciun certificat de igienizare astfel că deșeurile reprezentau un risc crescut pentru sănătatea populației.

Peste 1.400 de kilograme de deşeuri, îmbrăcăminte şi încălţăminte uzate, care erau transportate cu o autoutilitară din Germania spre Maramureş au fost întoarse în Ungaria din vama Petea – a transmis, vineri, Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Sighetu Marmaţiei.

Autorităţile de control au interzis intrarea gunoiului pe teritoriul României, fiind înapoiate în spațiul Schengen

„S-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de intrare în ţară, un maramureşan în vârstă de 50 de ani, conducând o autoutilitară înmatriculată în România.

Şoferul transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte uzate, de la o societate comercială din Germania având ca destinaţie o firmă din Baia Mare, judeţul Maramureş.

Existând suspiciuni cu privire la legalitatea acestui transfer de deşeuri, a fost solicitat sprijin autorizat reprezentanţilor Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului Satu Mare care au stabilit că bunurile transportate – în cantitate totală de 1.461 kilograme – nu pot intra pe teritoriul României, întrucât nu există documente legale, neavând certificatul de curăţare şi dezinsecţie”, precizează comunicatul remis de vameșii români.

2021: 14.000 tone oprite de polițiștii de frontieră la granițele României

Autoritățile reamintesc faptul că, anul trecut au fost identificate peste 224 cazuri de transport ilegal de deşeuri din diverse state occidentale  – Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, Belgia, Germania, Norvegia, Portugalia, Olanda, Spania etc. dar şi din Bulgaria, Serbia sau chiar Asia (China, Hong Kong, Pakistan, Israel, Japonia) sau America de Nord (S.U.A., Canada).

În urma verificărilor s-a stabilit faptul că deșeurile – în cantitate totală de peste 14.000 de tone – nu corespundeau cu datele declarate şi cuprinse în documentele prezentate autorităţii vamale, fiind prezentate drept mărfuri și nici nu îndeplineau condiţiile legale de intrare din punct de vedere al legislaţiei de mediu.

Deşeurile – metal și hârtie, aluminiu, textile, cauciuc, lemn, baterii și bucăți de azbest, sticlă, material feros, componente de vehicule scoase din uz, aparate de uz casnic, echipamente electrice şi electronice etc – au fost înapoiate pe teritoriul statului vecin (la frontiera terestră), respectiv firmelor exportatoare (la frontiera maritimă), deoarece nu pot fi puse în circulaţie pe teritoriul României.