Sute de permise de conducere au fost reținute în ultimele 24 de ore. 65 dintre ele, luate pentru alcool și droguri

Sute de permise de conducere au fost reținute în ultimele 24 de ore. 65 dintre ele, luate pentru alcool și droguri
Foto: Pixabey

Peste 600 de permise de conducere au fost reținute de polițiști în ultimele 24 de ore, dintre care 50 au fost luate pentru alcool și 15 pentru consumul de droguri, a transmis, sâmbătă, Ministerul Afacerilor Interne (MAI).

Permise de conducere și certificate de înmatriculare reținute

Mai mult, MAI adaugă că au fost depistat 19 persoane care erau urmărite național sau internațional și s-au dispus măsuri preventive pentru 50 de persoane. Tot vineri, au fost prinși 135 de infractori, care au săvărșit 144 de fapte penale și au fost semnalate 854 de posibile infracțiuni, scrie G4media.

Pe lângă cele 603 de permise de conducere reținute, polițiștii au mai retras și 304 de certificate de înmatriculare. „Poliţiştii rutieri au retras 304 certificate de înmatriculare şi au fost reţinute 603 permise de conducere, dintre care 50 pentru consum de alcool şi 15 pentru consum de droguri sau alte substanţe interzise”, se precizează în comunicatul emis de MAI.

Amenzile aplicate de autorități

Polițiștii și jandarmii au constatat 8.158 de contravenții pentru care au aplicat sancțiuni în valoare totală de peste 3 milioane de lei.
În plus, pompierii au întreprins 72 de controale pentru a preveni situațiile de urgență și au fost găsite 19 obiective care funcționau fără a deține autorizație de securitate la incendiu. În acest caz, s-au aplicat amenzi cu o valoare totală de 405.000 lei.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`