La împlinirea a 144 de ani de la nașterea sa Constantin Brâncuși revine în centrul controverselor, exact ca atunci când devenea unul dintre părinții modernismului, după ce Irina Rimes a fost desemnată ambasadoarea Zilei Brâncuși. Anunțul a fost făcut de Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu și după a urmat o conferință de presă care a stârnit reacții vehemente în spațiul public și ironii pe rețelele de socializare.
Cei peste 700 de fani veniți azi la Muzeul Național de Artă nu au părut însă deranjați de această numire, cu câteva excepții. Majoritatea consideră că orice mijloc prin care este popularizată opera marelui artist este benefic, mai ales în rândul tinerilor.
Cea mai cunoscută operă a lui Constantin Brâncuși nu a putut fi expusă iar Ministrul Culturii a spus că muzeele nu își permit asigurarea care s-ar ridica la 2000 de euro. În schimb multe din operele lui Brâncuși au putut fi admirate gratuit astăzi și programul de vizitare a fost prelungit. O proiecție 3D și o serie de ceremonii la care vor participa oficiali vor încununa seara. Totul a costat 40.000 de euro.
Expoziția Brâncuși