Scene șocante, în plină zi, la Vaslui. O elevă a fost bătură de o altă adolescentă până la leșin în fața sediului Jandarmeriei.
Agresoarea, nimeni alta decât Romina Moldoveanu, cea care în 2015 s-a remarcat ca fiind o susţinătoare a celor şapte violatori, denigrând victima, a așteptat ca eleva Liceului ”Ștefan Procopiu” să termine cursurile și a agresat-o în plină stradă, fără să se teamă de nimeni și nimic, scrie vremeanoua.ro.
De altfel, mulți dintre trecători s-au făcut că nu observă incidentul. Unul dintre martori s-a “deranjat” și a filmat toată scena în care se vede cum victima este luată de păr, lovită repetat cu palma sau pumnul peste față, iar apoi trântită la pământ și lovită cu piciorul în față.
În imagini se poate vedea că abia când fata leșină, câțiva muncitori intervin pentru a o potoli pe tânăra violentă.
Poliția a întocmit dosar penal pentru lovire și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Susținătoarea celor 7 violatori din Vaslui a bătut o elevă până la leșin, chiar sub nasul jandarmilor!
#DIRECT_ONE_da9iuc#