Surse: PSD ar vrea ca și PNL să remanieze un ministru. Ciolacu infirmă scenariul

Publicat: 24 10. 2022, 14:54
Marcel Ciolacu (PSD) și Nicolae Ciucă (PNL). Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Liderii PSD vor ca și liberalii să își remanieze un ministru, în oglindă cu plecarea lui Vasile Dîncu de la Ministerul Apărării, au declarat surse din coaliție pentru G4Media.

Marcel Ciolacu infirmă acest scenariu

Marcel Ciolacu, liderul PSD, a declarat despre acest scenariu că ”modul meu de a funcţiona nu este acesta şi îmi cer scuze dacă deranjez pe cineva.

Eu cred că începem să trăim într-o Românie normală şi aşezată institutional, fiecare ce atribuţie are, conform Constituţiei, şi să respectăm acest lucru.

Eu trocuri că îl vreau afară pe nu ştiu care, pentru că nu ştiu care a fost dat..cred că sunt lucruri..Nu sunt un fan al domnului ministru de la Energie, acest lucru vi-l pot spune cu toată tăria”, a afirmat Ciolacu.

Ministrul PNL vizat de social-democrați ar fi Virgil Popescu, criticat constant de PSD pentru deciziile luate în criza energiei.

De altfel, președintele PSD a transmis public luni după demisia lui Dîncu că îi cere chiar premierului Nicolae Ciucă să își asume interimatul de la Ministerul Apărării.

Cu alte cuvinte, PSD nu se grăbește cu desemnarea unui ministru nou la Apărare, ceea ce poate reprezenta o problemă sistemică într-o perioadă critică din punct de vedere al securității, dată fiind invazia rusă din Ucraina.