Sindicaliștii de la metrou au decis să renunțe la blocarea liniilor, după negocierile cu conducerea Metrorex și prefectul Capitalei, Alin Stoica. Trenurile de metrou vor circula din nou începând de sâmbătă dimineață.
”Imediat vom elibera metroul. În sfârșit domnul Drulă au recunoscut că sindicatul este cel cu care trebuie să discute. (…) Am obținut ca săptămâna viitoare să ne vedem zi de zi referitor la: deficitul de personal pentru că tot scandalul a pornit de la disponibilizări. Deficitul a ajuns la 1200 de persoane, înseamnă 25% din personal. Ajunsesem în poziția să ne fie frică să ne mai facem treaba, să ne ducem la pușcărie sau să murim. Domnul ministru Drulă și domnul prim-ministru au făcut un buget care blochează activitatea Metrorex”, a declarat un reprezentant al sindicaliștilor la ieșirea de la negocieri, precizând că nu are rost ca circulația să mai fie reluată vineri seara.
Întrebat, în acest context, ce mesaj are pentru bucureșteni, reprezentantul sindicaliștilor a răspuns:„Multă sănătate le transmit”.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
”Oamenii au înțeles că e important să înceteze protestul. De mâine dimineață se va relua circulația. Înțeleg că tehnic nu e posibil din seara asta. Mâine dimineață oamenii vor circula cu metroul. (…) Interesul meu era să dăm drumul la circulație pentru metrou și pentru asta am avut întâlnirea, lucrurile s-au restabilit. Eu am mijlocit întâlnirea, am convocat ambele părți la ora 13.30 și lucrurile s-au rezolvat”, a declarat, la rândul său prefectul Capitalei, Alin Stoica.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, făcuse apel, vineri după-amiază, la autoritățile abilitate să ia măsuri pentru restabilirea circulației la metrou.
”Este absolut imperativ ca metroul să circule urgent, din nou. Fiecare minut de întârziere înseamnă creșterea riscului ca bucureștenii să se îmbolnăvească în mijloacele de transport supraaglomerate. Le cer celor implicați și poate mulți dintre ei manipulați să nu mai persiste în această acțiune și să se oprească din încălcarea legii, iar autoritățile care veghează la respectarea ordinii publice trebuie să-și facă datoria”, a declarat ministrul, adugând că miza acțiunii de vineri a sindicaliștilor de la metrouare legătură cu ”banii pe care firma sindicatului îi încasează din chiriile de la spațiile comerciale”.