Salariile președintelui, a premierului, a președinților celor două Camere parlamentare și a șefei ÎCCJ vor crește până la 21.540 lei brut (15.108 lei net), în vreme ce vicepremierul va primi o indemnizație de 20.000 lei brut (14.024 lei net), au declarat surse oficiale pentru Mediafax.
Potrivit surselor precizate, ceilalți demnitari, dintre cei 48 care vor beneficia de mărirea indemnizației, vor primi până la 19.055 lei brut (13.365 lei net). În această categorie intră miniștrii, șefii serviciilor de informație, dar și consilierii prezidenţiali.
În prezent, preşedintele ţării are un salariu de aproximativ 6.500 lei net, preşedinţii celor două Camere parlamentare şi prim-ministrul – de 6.184 lei net, vicepremierul – circa 5.800 lei net, iar ministrul – 5.350 lei net.
Premierului interimar Gabriel Oprea a anunțat miercuri că Guvernul a adoptat o ordonanță prin care salariile lunare ale demnitarilor se vor majora de luna următoare. Cele mai mari salarii le vor primi președintele, șefa ÎCCJ, premierul și cei doi președinți ai celor două Camere. (Detalii AICI)