„Ca mod de operare, de cele mai multe ori, banii ascunşi între documentele solicitate de către agentul şef de poliţie Valentin Olteanu (asigurare sau certificat de înmatriculare) ajungeau la comisarul Andrei Pantea. Ulterior, acesta ar fi scos banii, i-ar fi introdus în portofel sau buzunar, iar la sfârşitul programului acele sume de bani ar fi fost împărţite între cei doi. În contextul menţionat, joi, cei doi suspecţi ar fi fost surprinşi în flagrant de către procurorii anticorupţie după ce ar fi primit de la patru conducători auto suma totală de peste 2.000 lei”, explicau anchetatorii.
Surse: Polițiștii prinși când luau mită în Dorobanți au recunoscut acuzațiile în fața procurorilor DNA. Numărul faptelor din dosar s-a dublat
Ancheta referitoare la cei doi polițiști de la Brigada Rutieră București cercetați pentru mită s-a extins ca urmare a faptului că, în cadrul audierilor de la DNA, agentul a recunoscut șpăgile primite, iar ofițerul nu a avut încotro decât să facă același lucru, susțin surse judiciare pentru G4Media.ro.
Polițiștii prinși când luau mită ar fi recunoscut acuzațiile
Cei doi polițiști au recunoscut că au luat șpagă de 59 de ori, respectiv de 57 de ori de la șoferii trași pe dreapta în cartierul Dorobanți. În aceste condiții, numărul de fapte s-a dublat față de cel inițial.
În finalul lunii aprilie, agentul și ofițerul au fost prinși în flagrant în timp ce primeau mită pe Calea Dorobanți din București, iar ulterior au fost plasați în arest la domiciliu. Cei doi sunt Andrei Pantea, comisar de poliție la Direcția Generală a Poliției Municipiului București – Brigada Rutieră, și Valentin Olteanu, agent șef de poliție la DGPMB – Brigada Rutieră.
Șpaga ar fi fost primită de la șoferul unei mașini înmatriculate în Turcia.
Procurorii DNA spuneau că, între 19 martie și 22 aprilie, cei doi ar fi primit diverse sume de bani de la 23 de șoferi astfel încât să nu îi amendeze și să nu le suspende permisul pentru încălcarea unor reguli de circulație.