Surse: Patronii clubului Colectiv spun că tragedia a fost provocată de organizatorii concertului

Publicat: 02 11. 2015, 10:35

Patronii clubului Colectiv încearcă să scape de responsabilitate. Potrivit unor surse, aceştia le-au declarat poliţiştilor că tragedia a fost provocată de organizatorii concertului care au închiriat sala, informează B1 TV.

Audierile continuă și luni în cazul incendiului din Clubul Colectiv. Martorii sau cei care pot da orice detaliu despre ce s-a întamplat în localul morţii sunt aşteptaţi în faţa autorităţilor. Este a treia zi de doliu naţional, iar bilanțul este unul negru: 30 de morţi şi alţi 137 în stare gravă. Medicii spun că pentru 90 dintre ei doar un miracol mai poate ajuta.

Ancheta evoluează greoi dat fiind că cercetarea la fața locului se face de când s-a produs incendiul. Este a treia zi în care specialiștii și procurorii vor merge la fața locului pentru a ridica noi probe. De duminică au fost făcute și audieri, iar mai multe persoane care se aflau atunci în club au dat declarații pentru a explica ce s-a întâmplat.

De asemenea, medicii legişti au finalizat ieri seară autopsiile şi au trimis rezultatele procurorilor. Intoxicaţia cu monoxid de carbon, fum şi gaze toxice este principala cauză a decesului victimelor incendiului de vineri noapte, din Clubul Colectiv, relevă primele rezultate provizorii ale autopsiilor. Potrivit Mediafax, toate autopsiile s-au încheiat ieri seară, iar concluziile provizorii au fost transmise anchetatorilor. Parchetul General a ridicat documente de la Primăria Sectorului 4, cea care a autorizat funcţionarea Clubului Colectiv.

Parchetul General a deschis un dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de omor calificat și distrugere calificată. Dacă se confirmă suspiciunea că administratorii nu aveau toate documentele, vor fi trași la răspundere.

Chemaţi de urgenţă, experţii de la Petroşani, care verifică de obicei modul în care sunt respectate protocoalele de protecţie împotriva focului în mine, au descoperit câteva detalii şocante. Se pare că, din cauza panicii generale, s-a creat un efect de pâlnie la ieşirea din club, care a înteţit flăcările.

Directorul INSEMEX Petroșani, George Gaman, a mai anunţat ca alte două extinctoare au fost descoperite, în afara celui folosit despre care a vorbit în declaratia inițiala. Potrivit acestuia, analiza probelor care vor fi făcute la Petroșani va dura circa două săptămâni.

Reprezentantul firmei Luxory Media care au montat materialul pe tavanul clubului, a recunoscut chiar că patronii au fost zgârciţi când a venit vorba de alegerea materialelor ignifuge, pentru că acestea erau cu până la 40% mai scumpe. Diferenţa nu a fost însă doar de preţ. S-a măsurat în vieţi omeneşti.

Rude îndurerate sau oameni impresionaţi de suferinţa tinerilor au făcut un adevărat altar la locul unde a avut loc incendiu. L-au construit din flori, lumânări şi lacrimi. Putea fi oricare dintre noi, putea fi fiica, sora sau fratele meu, la asta se gândesc toţi cei care au venit să aducă un omagiu.