Surse: Ofițer ANP, prins cu droguri la un concert din Capitală. Ar fi vorba despre cocaină

Publicat: 23 11. 2023, 10:03
Actualizat: 28 11. 2023, 09:30
Sursa foto: Pixabay

Asupra unui ofțier din Administrația Națională a Penitenciarelor au fost găsite două pliculețe cu substanță albă despre care există suspiciune că ar fi cocaină, la un concert din București, spun sursele G4Media.ro.

Un ofițer ANP ar fi fost prins cu droguri la un concert

Ar fi vorba despre un ofițer în vârstă de 28 de ani, care lucrează la un penitenciar din apropiere de București. Pliculețele au fost găsite asupra sa de jandarmi, la un concert din municipiu.

Întrebat dacă are substanțe interzise la el, bărbatul a scos două pliculețe cu praf alb și le-a spus jandarmilor că le-a primit de la o fată pe care nu o cunoștea, în baie, fără să plătească pentru ele, au mai spus sursele G4Media.

Ofițerului i-a fost întocmit un dosar penal.

Vestea vine în contextul în care, recent, o jandarmeriță din București ar fost prinsă cu droguri în poșetă.