Horațiu Potra, fost membru al Legiunii Străine și actual susținător al lui Călin Georgescu, a fost dus la audieri în cătușe, duminică, după ce în mașina sa și în autoturismele unor apropiați de-ai săi au fost descoperite pistoale și arme albe, spun sursele Libertatea și ale G4Media.ro.
Sursele G4Media spun că, noaptea trecută, polițiștii au interceptat în trafic, în județele Prahova, Dâmbovița și Ilfov, mai multe autoturisme cu aproximativ 20 de oameni, toți membri ai grupării Potra.
Verificările au scos la iveală două pistoale, mai multe arme albe (cuțite, săbii, bâte) și materiale pirotehnice. Persoanele respective se îndreptau spre București și ar fi avut ca scop deranjarea ordinii și liniștii publice.
Doi șoferi au fost testați pozitiv la substanțe interzise.
Horațiu Potra, liderul contingentului de contractori militari privați români care luptă în Congo, se afla într-un Mercedes, model G, în care au fost găsite un pistol și mai multe arme albe: topor, baston telescopic, briceag și mai multe cuțite. În plus, în mașină au fost depistate 24,990 lei, 5.197 dolari, 200 coroane cehe, 100 de euro și 560.000 franci congolezi, aproximativ 900 de lei.
Autoritățile au deschis mai multe dosare penale, iar mașina în care se afla Potra a fost dusă pe o platformă la sediul IPJ Prahova.
Duminică dimineață, polițiștii l-au reținut pe Bogdan Lascu (29 de ani), șoferul mașinii în care era fiul lui Horațiu Potra, Dorian (18 ani), spun sursele Libertatea.
„La data de 8 decembrie a.c., în jurul orei 1.40, polițiști din cadrul Brigăzii Rutiere, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au oprit pentru control un autovehicul, în sectorul 1, în care se aflau doi bărbați, în vârstă de 29 de ani, respectiv 18 ani. După ce au fost finalizate verificările privind identitatea celor două persoane, polițiștii au procedat la efectuarea unui control amănunțit asupra autovehiculului, context în care a fost identificat un pistol cu bile de cauciuc, pentru care șoferul autovehiculului deține permis de portarmă valabil, uniforme și echipamente tactice și militare de camuflaj, kituri pentru supraviețuire și prim-ajutor, ghiozdane tactice, alte accesorii și echipamente din această categorie, veste antiglonț precum și două obiecte tăietor-înțepătoare”, a anunțat Brigada Rutieră.
Jurnaliștii Digi 24 susțin că mercenarii închiriaseră mai multe camere de hotel în Capitală, pentru o săptămână, și ar fi plănuit să se infiltreze la proteste. Mai mult, aceștia ar fi avut o listă cu nume de jurnaliști și politicieni pe care intenționau să îi intimideze.
Întrebat de reporter dacă voia să meargă la vot cu macetele, Horațiu Potra a răspuns că, da, voia să meargă să voteze.
La verificări au luat parte chiar și câinii antrenați ai Poliției, folosiți pentru depistarea de droguri și echipamente pirotehnice.