Eveniment
Premierul Victor Ponta a anunțat că are trei variante pentru preluarea ministerului Finanțelor, în condițiile în care fostul ministru, Darius Vâlcov, și-a înaintat demisia în contextul anchetării sale de Direcția Națională Anticorupție.
Potrivit lui Ponta, Vâlcov va rămâme în funcție până când Codul Fiscal va fi aprobat în ședința de Guvern, însă, în acest timp, va trebui să discute cu persoanele la care s-a gândit pentru înlocuirea lui Vâlcov pentru a accepta funcția lăsată vacantă.
Potrivit unor surse citate de Știripesurse, două dintre aceste variante ar fi: deputatul Viorel Ștefan, președintele Comisiei de Buget, dar și consilierul premierului pe probleme economice, Cristian Socol.