Surse: Natalia Intotero, dusă la spital după un accident pe Valea Oltului. Mașina era condusă de un ofițer SPP

Publicat: 27 08. 2024, 15:42
Actualizat: 27 08. 2024, 15:52
captură B1 TV

Natalia Intotero, ministrul Familiei, a fost implicată într-un accident, marți, pe Valea Oltului, și a fost preluată de o ambulanță, a anunțat Ioana Constantin în emisiunea „Politica Zilei”, pe B1 TV, precizând că la volanul autoturismului era un ofițer SPP.

Natalia Intotero, implicată într-un accident pe Valea Oltului

La volanul mașinii în care se afla Natalia Intotero era un ofițer SPP. În mașină era și aghiotantul ministrului.

Autoturismul a ajuns într-un șanț, conform imaginilor surprinse la fața locului.

Ministrul Familiei, aghiotantul său și șoferul sunt în stare bună după accident. Polițiștii au precizat că Natalia Intotero a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Ce spune Poliția

Polițiștii au menționat că accidentul s-a produs în localitatea Racovița, județul Vâlcea, transmite G4Media.ro.

„La data de 27 august a.c., în jurul orei 13:20, polițiștii Serviciului Rutier Vâlcea au intervenit la un eveniment rutier produs pe DN 7, în localitatea Racovița. Din verificările efectuate de către polițiști, s-a stabilit că o femeie, de 41 de ani, în timp ce conducea un autoturism, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism, la volanul căruia se afla un bărbat de 32 de ani”, au declarat polițiștii.

„În urma coliziunii, o femeie care se afla într-una dintre cele două autoturisme a fost preluată de o Ambulanță, pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate. Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. În cauză, polițiștii efectuează cercetări, pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul”, se arată în același comunicat.