SURSE: DNA a pus sechestru de 300.000 euro pe conturile fostului vicepreședinte al ASF, George Daniel Tudor

Publicat: 07 03. 2016, 13:13
Foto: secundatv.ro

George Daniel Tudor, fost vicepreședinte al ASF, a fost luat în vizorul DNA care a decis impunerea unui sechestru de 300.000 de euro pe conturile acestuia, scrie Mediafax.

Tudor a ajuns luni la sediul DNA pentru a i se aduce acest lucru la cunoștință. Acesta se află în arest la domiciliu pentru luare de mită după ce „în calitate de preşedinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, ulterior vicepreşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară, a primit de la administratorul firmei respective (denunţător în cauză), prin intermediul inculpatului Marian Ovidiu, suma de 300.000 euro pentru ca rezultatul controlului să fie unul favorabil omului de afaceri”.

Banii au fost dați în tranșe de 100.000 euro – una în mod direct, iar celelalte două prin intermediul soției sale, senator în Parlamentul României.