Surse: Discuții tensionate la Bruxelles între Mona Pivniceru și Catherine Day, secretarul general al Comisiei Europene

Publicat: 18 01. 2013, 12:56

Ministrul Justiției, Mona Pivniceru, a discutat, joi seară, la Bruxelles, cu Catherine Day, secretarul general al Comisiei Europene. Întrevederea a durat mai puțin de o oră, în condițiile în care s-a desfășurat cu translator, Catherine Day manifestându-și preocuparea față de posibilele modificări la statutul procurorilor, de numirea viitorilor șefi din Parchete și de intrarea în vigoare a noilor Coduri, au declarat surse pentru HotNews.

Se pare că în timpul discuțiilor au apărut mai multe momente tensionate, susțin sursele citate, care au explicat că Pivniceru nu se bucură de credibilitate la Bruxelles.

Ministerul Justiției a emis un comunicat de presă în care confirmă întâlnirea dintre Pivniceru și Day.

„În dimineața zilei de joi, 17 ianuarie 2013, ministrul Justiției, Mona Pivniceru, a avut la Bruxelles o întâlnire oficială cu Secretarul General al Comisiei Europene, Catherine Day, și Secretarul General adjunct, Michel Servoz. În cadrul discuțiilor au fost reiterate soluțiile la problemele generale ale sistemului judiciar românesc avute în vedere de ministrul Justiției în cadrul noului său mandat”, se arată în comunicat.

Oana Schmidt Haineală, președintele Consiliului Superior al Magistraturii, a discutat și ea în aceste zile cu reprezentanții Comisiei Europene. Potrivit HotNews, a lăsat, la rândul ei, o impresie proastă din cauza modului în care a prezentat la Bruxelles situația conflictuală din CSM.

Aceste întâlniri preced  publicarea raportului de țară din cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV), așteptat în a doua jumătate a lunii ianuarie.